Asociatia Elevilor din Constanta sprijina campania 6% pentru educatie

Asociația Elevilor din Constanța, asociație reprezentativă a elevilor din Județul Constanța, se solidarizează cu cadrele didactice și susține protestul acestora din perioada 28-30 octombrie, când vor avea loc proteste în fața Guvernului României și a sediului Uniunii Social-Liberale.

Membrii Asociației, în semn de susținere, vor purta în aceste zile insigne cu campania „6% pentru educație” inițiată de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, campanie pe care Asociația noastră o sprijină.

Considerăm că este obligația Guvernului României și a Uniunii Social-Liberale să respecte prevederile Programului de Guvernare asumat în fața alegătorilor români în cadrul alegerilor parlamentare din 2012 și adoptat de către Parlamentul României în momentul învestirii Guvernului Victor Ponta II, cât și a Pactului Național pentru Educație, semnat în 2008 de către toate formațiunile politice parlamentare din proprie inițiativă și să acorde prin legea Bugetului aferent anului 2014 un procent de minimum 6% din PIB pentru finanțarea educației și cercetării din România.

“Este imperios necesar ca Guvernul să aloce minimum 6% din PIB pentru educație pentru că efectele subfinanțării ne-au plasat în coada Europei la capitolul educație. Din cauza subfinanțării școlile din România nu sunt dotate corespunzător perioadei în care trăim, elevii trebuie să-și procure singuri manuale din clasa a XI-a chiar dacă Statul are această obligație legală, iar calitatea educației primite de elevi scade simțitor de la an la an. 40% din elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional conform testelor PISA din 2009, abandonul școlar este în jur de 17%, printre cele mai mari valori din Europa, iar începând cu acest an școlar Guvernul a refuzat să-i mai sprijine pe elevii care fac naveta aplicând un plafon care acoperă doar o treime din costul transportului.” a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Alexandru Bajdechi.

Pentru mai multe informații despre campania “6% pentru educație” vă îndemnăm să accesați pagina web a campaniei: www.6pentrueducatie.ro


Publicat

în

,

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *