Reprezentantii elevilor din judetul Constanta au participat la o vizita de studiu la Parlamentul Romaniei, unde au dezbatut problemele sistemului educaţional

 

IMG_0047

În data de 16 decembrie a.c., la 25 de ani de la izbucnirea revoltelor populare din Timişoara, care au dus la căderea regimului comunist din România, o delegaţia formată din 19 membri ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa, singura organizaţie reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, a vizitat Parlamentul României.

În cadrul vizitei, reprezentanţii elevilor au beneficiat de un tur ghidat al Palatului Parlamentului şi au vizitat sala de plen a Camerei Deputaţilor şi Cancelaria Preşedintelui Camerei Deputaţilor. De asemenea, a fost organizat şi un dialog structurat între membrii delegaţiei şi reprezentanţii Parlamentului României. Dezbaterea a durat peste trei ore şi au fost abordate problemele actuale ale sistemului educaţional, cum ar fi: subfinanţarea educaţiei, dreptul de vot în Consiliul de Administraţie, analfabetismul şi abandonul şcolar, lipsa siguranţei şcolare etc., dar şi alte subiecte, precum dreptul de vot la 16 ani.

La dezbatere au participat o serie de deputaţi şi senatori, printre care: domnul deputat independent de Alba Cornel – George Comşa, ministrul delegat pentru Dialog Social, domnul senator Liviu – Marian Pop, domnul deputat Mihai – Răzvan Sturzu, precum şi domnii deputaţi independenţi de Constanţa Remus Cernea şi Mihai  Tararache.

Vizita a fost organizată la invitaţia domnului deputat independent de Alba Cornel – George Comşa, cu sprijinul Camerei Deputaţilor.

10850209_419513814862618_371222774734626875_n

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *