ROFUIP a fost adoptat ilegal, AEC analizeaza oportunitatea unei actiuni in instanta!

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale, în data de 15.12 a.c. ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a semnat ordinul prin care aproba Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniersitar.

Asociaţia Elevilor din Constanţa, singura organizaţie reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, condamnă modul în care s-a aprobat acest act administrativ, de o importanţa deosebită pentru toţi factorii implicaţi în procesul educaţional, fără o dezbatere reală, în prealabil.

De asemenea, o altă problemă este integrarea Statutului Elevului în ROFUIP, astfel fiind încălcate prevederile art. 80 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale care prevăd aprobarea unui document distinct, în acest sens, elaborat împreună cu toate organizațiile reprezentative ale elevilor. Importanța acestui statut la nivel național este subliniată de teza II a art. 80 alin. (2) în care se menționează cu caracter imperativ că numai în baza acestui statut se vor redacta regulamentele unităților de învățământ. Or, prin abordarea ministerului educației, drepturile și îndatoririle elevilor nu sunt garantate la nivel național și dă posibilitatea interpretării de către unitățile de învățământ a dreptului de a deroga de la aplicarea unor drepturi sau instituirea unor noi îndatoriri, deseori abuzive. De asemenea, putem aplica analogia cu statutul studentului, a cărui reglementare este menționată la art. 202 alin. (3).

Asociaţia Elevilor din Constanţa a transmis către Ministerul Educaţiei Naţionale, în toamna acestui an, un proiect al Statutului Elevului, fără a primi un răspuns ulterior din partea MEN. Acest document este unul complex și necesar. Documentul include atât drepturile, îndatoririle, interdicțiile, sancțiunile, modul de aplicare cât și reglementarea modului de asociere al elevilor. Din nefericire, singura modificare care s-a produs și crează aparenta existență a unui statut al elevului este denumirea unui capitol dintr-un regulament de zeci de pagini. Acest statut al elevului se adresează elevilor, ca prim pas în realizarea dreptului, conformarea. Dacă elevii nu vor putea să citească un statut care trebuie să fie codificare a conduitei acestora, cum vor putea să se conformeze ?

În acest sens, îi solicităm domnului Sorin Cîmpeanu, noul ministru al educaţiei, suspendarea executării ordinului emis de către Remus Pricopie şi organizarea unui dezbateri reale, unde să fie angrenaţi toţi factorii implicaţi în procesul educaţional respectând prevederile legii educației cât și cele ale legii 52/2003 privind transparența în administrația publică.

În caz contrar, după publicarea documentului în Monitorul Oficial, vom redacta plângerea prealabilă în temeiul legii contenciosului administrativ și ulterior vom analiza oportunitatea și temeinicia unei acțiuni în instanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *