Activitatea AEC în perioada 1-7 februarie

În perioada 1-7 februarie 2016, Asociația Elevilor din Constanța a avut următoarea agendă publică:

  1. Marți, 2 februarie a.c., s-a desfășurat ședința ordinară a Biroului de Conducere;
  2. Miercuri, 3 februarie a.c., a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea AEC și rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof.univ.dr. Sorin Rugină. În cadrul întâlnirii au fost stabilite detaliile conferinței naționale „Rolul autorităților locale în reformarea învățamântului românesc”, organizată de AEC în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, precum și mai multe proiecte comune pe termen mediu și lung. Delegația AEC a fost formată din: Constantin-Alexandru Manda – președinte, Ștefan-Cristian Peltea – șeful cancelariei, vicepreședinte și Geanina-Maria Bostan – vicepreședinte;
  3. Joi, 4 februarie a.c., mai mulți membrii ai AEC au luat parte la dezbaterea publică pe marginea bugetului  Consiliului Județean Constanța și la ședința CJC prilejuită de adoptarea acestuia. Poziția AEC la dezbatere a fost prezentată de Roxana-Maria Chirițoiu, vicepreședinte. În urma demersurilor comune ale AEC și ale Consiliului Tineretului din România, Consiliul Județean Constanța a alocat, la ședința de joi, 200,000 lei pentru fondul destinat activităților de tineret;
  4. Joi, 4 februarie a.c., președintele AEC, Constantin-Alexandru Manda, a efectuat, împreună cu Ștefan-Cristian Peltea, șeful cancelariei, vicepreședinte, o vizită de lucru în municipiul București, care a inclus următoarele activități:
  • întâlnire de lucru cu domnul Ionel Oprea, adjunct al Avocatului Poporului pentru problemele copiilor și tinerilor, în vederea sprijinirii demersurilor inițiate pentru obținerea decontării integrale a navetei și pentru acordarea de manuale școlare gratuite pentru elevii din ciclul liceal superior;
  • participarea la dezbaterea națională „Viitoarele planuri-cadru, între așteptări și realitate”, organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară;
  • întâlnire de lucru, la sediul ministerului educației, cu Cezar-Mihai Hâj și Andrei-Mihai Crăciun, consilieri la cabinetul ministrului educației. În timpul întâlnirii au fost abordate problema nedecontării integrale a navetei și a neacordării manualelor școlare gratuite elevilor din ciclul liceal superior.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *