Retrospectiva săptămânii 25 septembrie – 1 octombrie

Asociația Elevilor din Constanța se pregătește cu pași repezi de lansarea Indexului accesului la educație, începerea caravanei ABC-ul carierei și deschiderea sezonului recrutărilor de toamnă. De aceea, săptămâna trecută membrii Biroului de Conducere au lucrat necontenit pentu ca aceste activități să se ridice la nivelul așteptărilor.

Joi, 28 septembrie, Președintele României a promulgat legea de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 69/2016. Forma finală a acesteia conține un amendament promovat de AEC, care prevede faptul că beneficiază de decontarea navetei toți elevii care în localitatea de domiciliu nu pot fi școlarizați la profilul sau specializarea dorită. Până în prezent, elevii navetiști puteau beneficia de decontarea transportului doar dacă în localitatea de domiciliu nu aveau o unitate de învățământ.

Tot în data de 28 președinte, AEC a participat la București la o întâlnire între reprezentanții elevilor, sindicatelor de educație și cei ai părinților, care a avut rolul discutării unei serii de priorități comune, pe care să le promovăm în vederea îmbunătățirii învățământului românesc.

Faptul că și în restul țării se dezvoltă mișcarea de reprezentare a elevilor nu poate decât să ne bucure. De aceea, la finalul săptămânii, președintele AEC, Alexandru Manda, a fost prezent la Baia Mare, unde a facilitat seminarul de reprezentare al Asociației Elevilor din Maramureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *