Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea președintelui CJC Horia Țuțuianu și vicepreședintelui Claudiu Palaz

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) consideră acțiunile recente ale președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, și ale vicepreședintelui Claudiu-Iorga Palaz lipsite de responsabilitate și asumare, aceștia continuând să administreze într-un mod defectuos serviciul public de transport, fapt ce cauzează prejudicii grave tuturor elevilor și studenților din județ.

De cel puțin un an de zile reprezentanții elevilor și studenților sunt în discuții cu conducerea CJC cu privire la respectarea legii. Văzând că promisiunile nu se concretizează, în data de 27 iunie a.c., AEC a trimis o adresă către Consiliul Județean, în care solicitam ca în proxima ședință să fie adoptat un proiectde hotărâre prin care elevilor să le fie acordat dreptul de a beneficia de reduceri la transportul județean, așa cum prevede art. 84, alin. (1) și (2) din Legea educației. De atunci și până în momentul de față, reprezentanții autorității județene au înțeles să își paseze responsabilitatea către primărie sau către ministerul educației, fără o bază legală sau un dialog cu aceștia.

Dorim să atragem atenția însă asupra atitudinii pe care președintele CJC a avut-o față de situație, acesta promițând în nenumărate rânduri soluționarea problemei în ultimul an. Din păcate, acesta a dat dovadă de lipsă totală de respect și compasiune față de elevii din județ, refuzând să pună în aplicare un drept legitim, menit să combată abandonul școlar, a cărui rată este cea mai ridicată în județul Constanța, în mediul rural, ajungând până la 8%.

AEC a acționat în instanță Consiliul Județean Constanța în luna august în vederea rezolvării întregii situații, iar procesul se află în desfășurare, întâmpinarea fiind trimisă zilele acestea. Din păcate, reprezentanții CJC adoptă aceeași atitudine de iresponsabilitate față de situația tragică a elevilor din județ, ignorând faptul că fiecare zi ce trece aduce riscul ca sute de elevi să abandoneze școala, astfel ratând orice șansă la un viitor mai bun. ​Întâmpinarea trimisă de către aceștia caută să paseze responsabilitatea către primăriile localităților din județ și chiar către ministerul educației, aceștia făcând o confuzie gravă între finanțarea complementară a școlilor, care se asigură din bugetul local, finanțarea de la bugetul de stat și finanțarea serviciului public de transport. Facem precizarea că primăriile din județ nu au în competență finanțarea transportului public județean.

Menționăm, de asemenea, faptul că ieri a fost publicat un proiect de hotărâre pentru aprobarea regulamentului și caietului de sarcini în vederea îndeplinirii serviciilor de transport, document unde, conform Ordinului ministrului transporturilor 972/2007, trebuie prevăzute reducerile pentru categoriile sociale ce beneficiază de ele. Inițiatorul a eliminat din proiectul de regulament acel punct care stabilește în sarcina transportatorilor de a acorda reguri, contrar prevederilor din Regulamentul-cadru. Considerăm că domnul vicepreședinte Palaz, care coordonează serviciul public de transport, este direct responsabil de situația creată și trebuie revocat din funcție. Mai mult, modul de acordare a subvenției trebuie stabilit prin contractul de serviciu public/delegare a gestiunii serviciului public, contracte care nu există în județul Constanța din culpa Consiliului Județean.

,,Considerăm că atitudinea președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu, contravine cu responsabilitatea pe care o are, și anume respectarea legislației în vigoare și realizarea unui mediu de trai propice pentru cetățenii acestui județ, motiv pentru care AEC solicită public consilierilor județeni să iasă din starea de pasivitate și să adopte cât mai repede un proiect de hotărâre în privința demiterii acestuia ca o formă de sancțiune pentru încălcarea constantă a legii de către persoana votată să reprezinte această autoritate și să își ceară scuze public față de elevii din întreg județul. AEC nu va ceda până când drepturile elevilor nu vor fi respectate, așa cum am dovedit în trecut în toate demersurile noastre. Este doar o chestiune de timp cauzată de încăpățânarea unor decidenți.” a declarat Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *