Asociația Elevilor din Constanța va continua demersurile pentru respectarea drepturilor elevilor!


Asociația Elevilor din Constanța (AEC) anunță că demersurile în justiție pentru acordarea reducerilor de 50% la transportul județean pentru elevi și studenți vor continua. Astfel, ca urmare a respingerii cererii AEC de către Tribunalul Constanța, Asociația va ataca cu recurs după comunicarea motivării. De asemenea, mizăm pe capacitatea Consiliului Județean de a înțelege necesitatea acestei măsuri pentru elevii județului nostru, în special cei din mediul rural, care învață la oraș.


În data de 23 august 2018, AEC a acționat în instanță Consiliul Județean Constanța pentru nerespectarea drepturilor elevilor și studenților la reduceri de 50%, respectiv gratuitate la transportul local în comun județean, conform art. 84, alin. (1) și (2) din Legea 1/2011. În timpul procesului, argumentele reprezentanților autorității județene s-au constituit pe baza unui act normativ secundar, Hotărârea Guvernului nr. 309/1996 privind normele de aplicare ale Legii 84/1995 în ceea ce privește acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafață și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, conform căruia elevii ar avea dreptul la decontare, nu la abonament redus.. Atragem atenția că, odată cu abrogarea Legii nr. 84/1995 de către Legea educației naționale nr. 1/2011, hotărârea dată în aplicarea ei își încetează producerea de efecte juridice, chiar dacă nu a fost abrogată în mod expres, aceasta fiind în vigoare doar pe durata vieții actului normativ a cărui aplicare o reglementează.

Totodată, Consiliul Județean Constanța a încercat să paseze responsabilitatea acordării subvențiilor către consiliile locale, afirmând că este de competența acestora, deși nu aceste autorități au competență asupra transportului județean, între localități, ci consiliile județene care stabilesc și regulamentul de transport în trafic județean.  Instanța a respins prin hotărârea sa excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța, ceea ce afirmă clar că argumentele reprezentanții autorităților locale nu au fost valide, ei negând responsabilitatea de a acorda reduceri, în timp ce instanța o admite. Astfel, instanța de fond neagă existența dreptului subiectiv civil, decizie pe care o vom ataca cu recurs la Curtea de Apel Constanța îndată ce motivarea va fi comunicată.

Pe această cale, îi asigurăm pe elevii constănțeni că demersul nu se încheie aici, iar pe plan jurisdicțional vom utiliza toate instrumentele pe care legea le pune la dispoziție în așa fel încât să se facă lumină, iar elevilor să le fie respectat dreptul la transport redus între localitățile județului.

Pentru detalii despre evoluția procesului, rolul deciziei și ce urmează din acest moment, persoana de contact este Constantin-Alexandru Manda (fost președinte AEC, actual membru în Consiliul Director), care a reprezentat Asociația în fața instanței  – 0732 094 664.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *